Poza Single din Hero

Buchetul de nuntă – Păstrarea cu ajutorul rășinei

Noutate postată de  Maya Fashionîn data de 29-11-2021
Noutate

Mireasa își va iubi întotdeauna buchetul de nuntă. Acum, păstrarea buchetului este simplă, cu ajutorul rășinei se poate transforma într-un element de decor, cu o amintire unică în spate.

Părerea noastră este că, buchetul de nuntă este cea mai frumoasă amintire, deoarece transmite iubire, căldură și emoții deosebite. Ei bine, știm cu toții că, până acum, ofilirea florilor cu o încărcătură emoțională enormă, aducea numai tristețe, dar metodele noi de păstrare ajută la eliminarea acestui aspect. Rășina poate conserva buchetul de nuntă pentru mulți ani.

O metodă durabilă

Acest material este unul puternic și durabil. Plasticul lucios, transparent și solid este creat prin amestecarea rașinei epoxidice cu întăritor, formându-se astfel o reacție chimică. Mulți artișți au început să folosească acest material pentru diverse proiecte, inclusiv pentru bijuterii, elemente de decor sau design interior. Astfel, putem confirma că buchetul tău de mireasă va putea fi păstrat pentru mulți ani, în siguranță, în forma să inițială, sau într-o formă deosebită, așa cum îți vom prezenta în rândurile de mai jos.

Unicitatea unui buchet de mireasă poate fi păstrată

În ultimii doi ani, conservarea buchetelor de nuntă în rășina a câștigat inima mireselor. Datorită posibilităților, poți alege diferite modele în care îți poți pune buchetul. De la hexagon, la pătrat, sfera, chiar și în formă de litere. Opțiunile din care poți alege sunt diverse, tocmai de aceea poți fi sigură că vei obține un rezultat deosebit.

Poți opta pentru o transformare într-un obiect practic 

Pe lângă frumusețea rezultatului final, poți crea și articole practice, pe care să le poți folosi zilnic. Câteva idei? Noi ne-am gândit la realizarea unor suporturi pentru cărți, pentru inele sau chiar sigilii pentru vin.

De altfel, poți alege chiar să îți tranformi buchetul de mireasă într-o pereche de cercei, astfel vei putea să îl porți cu ține tot timpul.

Dintre toate cele menționate, ideea noastră preferată este chiar ultima, cea în care buchetul de mireasă devine o pereche deosebită de cercei.

Cum să pregăteșți buchetul pentru această transformare

Renumitul obicei cu aruncarea buchetului ar trebui să fie ignorat, în cazul în care chiar îți doreșți să apelezi la această metodă. Din păcate, va trebui să faci acest lucru dacă vrei că florile tale din buchet să fie intacte.

De asemenea, ai grijă ca pe tot parcursul serii, sau în zilele ce urmează, până la oferirea buchetului către profesionișți, acesta să fie îngrijit corespunzător. Pune buchetul în apă, atât cât are nevoie și nu îl lăsa într-un loc foarte populat, astfel elimini posibila distrugere a florilor. Sfatul nostru este să nu aștepți prea mult timp pentru a-l oferi unei companii autorizate în acest domeniu. Nu ți-ai dori ca florile să se ofilească și să nu mai formeze acel obiect pe care ti-l dorești.

Frumusețea buchetului de mireasă va fi păstrată foarte mult timp, datorită acestei metode, însă trebuie să te asiguri că ajuți la îndeplinirea procesului.

Acestea fiind spuse, noi abia așteptăm să vedem din ce în ce mai multe obiecte de acest gen. Tu, ce spui? Crezi că vei alege această metodă pentru conservarea frumuseții buchetului de mireasă?

Imagini